PILDELE LUI SOLOMON

CAP. 7
FERIREA DE DESFRANARE

1. Fiul meu ; păzeşte spusele mele şi îndrumările mele ascunde-le la tine.

2. Păstrează sfaturile mele ca să rămâi în viaţă şi orânduielile mele ca lumina ochilor tăi.



3. Leagă-le pe degetele tale, scrie-le pe tabla inimii tale !



4. Spune înţelepciunii : «Tu eşti sora mea !», şi numeşte priceperea prietena ta,



5. Ca ea să te păzească de femeia străină, de femeia altuia, ale cărei cuvinte sunt ademenitoare.



6. Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii,

7. Şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere.

8. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei.

9. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii.

10. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă ;

11. Aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă ;

12. Când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ.

13. Ea îl apucă şi-l sărută şi cu o căutătură obraznică îi zise :

14. «Trebuia să aduc jertfe de pace ; astăzi am împlinit făgăduinţele mele ;

15. Pentru aceasta am ieşit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi iată că te-am găsit.

16. Cu scoarţe am gătit patul meu, cu aşternuturi de în din Egipt,

17. Cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi chinamon.


18. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţă, să ne cufundăm în desfătări de dragoste,

19. Că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe,

20. Luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi se va întoarce acasă la lună plină !»

21. Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale

22. El începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană,

23. Până când o săgeată îi străpunge ficatul ; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa.



24. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi ia aminte la cuvintele gurii mele !

25. Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei,



26. Căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât.

27. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.


CAP. 8

DESPRE ADEVARATA INTELEPCIUNE

1. Oare înţelepciunea nu strigă ea şi priceperea nu-şi ridică glasul său ?



2. Pe vârfurile cele mai înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor stă,

3. Pe lângă porţi, în împrejurimile cetăţii, la intrarea porţilor, strigă tare :

4. «Către voi, oamenilor, se îndreaptă strigătul meu şi glasul meu către voi, fii ai oamenilor.

5. Voi, cei simpli, învăţaţi cuminţenia şi voi, cei nebuni, înţelepţiţi-vă !



6. Ascultaţi, căci voi spune lucruri măreţe şi buzele mele se deschid pentru a înălţa ceea ce este drept ;



7. Căci gura mea grăieşte adevărul şi buzele mele se dezgustă de fărădelege.



8. Toate graiurile gurii mele sunt întru dreptate, în ele nu este nimic sucit şi fără rost ;



9. Toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au aflat ştiinţa.

10. Luaţi învăţătura mea mai degrabă decât argintul şi ştiinţa mai mult decât aurul cel mai curat,

11. Căci înţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase şi nici lucrurile cele mai preţioase nu au valoarea ei.


12. Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială.



13. Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc eu.



14. Al meu este sfatul şi buna-chibzuială, eu sunt priceperea, a mea este puterea.

15. Prin mine împărăţesc împăraţii şi principii rânduiesc dreptatea.



16. Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai-marii sunt judecătorii pământului.

17. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută mă găsesc.



18. Cu mine este bogăţia şi mărirea, averea vrednică de cinste şi dreptatea.



19. Rodul meu e mai bun decât aurul şi decât aurul cel mai curat, şi ceea ce vine de la mine este mai de preţ decât argintul lămurit.



20. Merg pe calea dreptăţii, în mijlocul căilor judecăţii drepte,

21. Ca să dau celor ce mă iubesc bogăţii şi să le umplu cămările lor.

22. Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui ; înainte de lucrările Lui cele mai de demult.


23. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul.


24. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă.

25. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.



26. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume,

27. Când El a întemeiat cerurile eu eram acolo ; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului,

28. Când a întărit norii sus şi izvoarele adâncului curgeau din belşug,



29. Când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi când El a aşezat temeliile pământului,



30. Atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui ;


31. Dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor.


32. Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă ! Fericiţi sunt cei ce păzesc căile mele !



33. Ascultaţi învăţătura, ca să ajungeţi înţelepţi, şi nu o lepădaţi.

34. Fericit este omul care ascultă de mine şi veghează în fiecare zi la porţile mele şi cel ce străjuieşte lângă pragul casei mele !



35. Cel ce mă află, a aflat viaţa şi dobândeşte har de la Domnul ;


36. Iar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi păgubeşte viaţa lui. Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea».